Optimism la PNL: Este prima moțiune de cenzură cu șanse mari, purtăm discuții cu toți parlamentarii

Optimism la PNL: Este prima moțiune de cenzură cu șanse mari, purtăm discuții cu toți parlamentarii
Publicat: 21/09/2015, 17:03

„În perioada următoare se vor purta discuții cu toate celelalte grupuri parlamentare, cu parlamentarii individual, astfel încât să încercăm să-i convingem că până la urmă parlamentarii nu sunt în slujba lui Victor Ponta sau al unor partide, ci a cetățenilor români și trebuie să le apere interesele cetățenilor. Victor Ponta în fruntea Guvernului și a României astăzi le face rău tuturor cetățenilor români. Răul este generalizat. Sper că va prima înțelepciunea. (…) Vom folosi toate metodele de a-i convinge pe cât mai mulți parlamentari că este în interesul nostru al tuturor să și voteze. (…) Cred că din 2012 încoace este prima moțiune care are șanse reale să treacă, deoarece nu am avut până acum în România un premier inculpat trimis în judecată. În toată Europa nu există așa ceva”, a spus Nicolăescu, precizând că se discută cu toți parlamentarii care nu fac parte din Opoziție.

El a precizat că moțiunea se adresează în special PSD și celorlalte partide din Coaliție, punctând că acestea trebuie să aleagă între interesele României și cele ale lui Victor Ponta, adăugând că starea juridică a premierului este una toxică.

„Este foarte greu pentru ca o țară ca România să iasă în lume cu un premier inculpat și urmărit penal, este foarte greu ca un astfel de premier să reprezinte o țară ca România, este foarte greu să mai discute cu vreo posibilitate de a mai reuși să facă ceva pentru țara noastră, vorbim de organisme internaționale, cancelarii, alte guverne, de credibilitate. Este vorba de faptul că România poate fi considerată o țară — dacă acest premier va mai fi în fruntea României — care ocrotește corupția, pe cei care fac fărădelegi. Toată lumea, în special clasa politică, trebuie să-și asume că acest lucru nu este permis”, a explicat Nicolăescu.

Liberalul a ținut să sublinieze că PNL are un singur premier desemnat, în persoana lui Cătălin Predoiu.

Pentru a fi adoptată moțiunea trebuie să întrunească 275 de voturi.

Moțiunea de cenzură inititulată „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!” este semnată de 180 de parlamentari. Documentul va fi citit miercuri îm plenul Parlamentului, marțea viitoare urmând să fie dezbătut și votat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Exclusiv: Ovidiu Lipan Tăndărică nu își mai bea cafeaua singur. În compania cui a fost...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Motivul pentru care Florin Piersic ar fi omis un detaliu care ridică mari semne de...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Un nou tip de plastic dispare atunci când nu mai ai nevoie de el
×